luni, 2 aprilie 2018

Paine de casa - simplu si usor de facut


   Fiind ascultator fidel de Radio Romania Actualitati, intr-o zi la emisiunea Prietenii de la 10 a fost invitat Mircea Radu care, printre altele povestea ca ii place foarte mult sa faca paine in casa pentru ca nu e nici greu de facut si e si foarte gustoasa si sanatoasa. Si pentru ca si eu am crescut cu paine facuta in casa, m-a cuprins asa un dor si o curiozitate sa incerc aceasta reteta. Partea interesanta e ca mi-a iesit bine inca de la prima incercare dar mi-am dorit sa perfectionez cumva reteta aceasta in asa fel incat coaja painii sa nu se faca foarte tare dupa ce se raceste si asa am descoperit si cateva sfaturi utile de pe site-ul celor de la Savori Urbane.    Astfel reteta lui Mircea Radu si ponturile celor de la Savori Urbane au dus la urmatoarea reteta de paine de casa:

Ingrediente:


  •  750g de faina (este foarte important ca faina sa NU fie de tip 000 ci de tip 650 sau cat mai aproape de aceasta valoare – eu, de exemplu folosesc 550 ca asa am gasit); 
  •  450ml apa (nu conteaza daca e rece sau calda pentru ca vom folosi drojdie uscata); 
  • maxim 10g de drojdie uscata; 
  • 2 lingurite rase de sare de bucatarie (maxim 15grame); 
  • o lingura de ulei de masline. 

https://savoriurbane.com/paine-de-casa-reteta-simpla-pas-cu-pas/

    Preparare:

    Toate aceste ingrediente se amesteca cu mana sau cu ajutorul robotului de bucatarie aproximativ 10 minute, apoi intr-o tava inalta intindem aluatul si il impaturim de cateva ori exact ca in imagine. Dupa aceasta, tava cu aluatul este pusa intr-o punga ce se leaga la gura, pentru a dospi. Lasam aluatul la dospit o ora la temperatura camerei.
      
    Dupa trecerea acestei ore, scoatem aluatul si il mai intindem de cateva ori cum am facut si mai inainte. Dupa ce il intindem si il mai impaturim de cateva ori, il punem inapoi in tava si apoi in punga si il mai lasam la dospit inca 30 de minute. 

    Coacerea:

       Cel mai important aspect din tot procesul de facere a painii este coacerea si tocmai de aceea dupa ce am lasat aluatul la dospit pregatim cuptorul pe care il preincalzim la 250 de grade celsius (cuptorul meu are ardere si sus si jos si ventilatie si de aceea va recomand sa polositi in prima faza arderea de sus si jos FARA ventilatie). Tot acum, pe raftul cel mai de sus al cuptorului, intr-o tava inalta punem 1 litru si jumatate de apa pentru a se forma aburi in cuptor. Dupa ce am scos aluatul de la dospit (aluat ce ar trebui in acest moment sa fie crescut bine, moale si pufos) il vom aseza pe hartie de copt, intr-o tava si daca cuptorul a ajuns la 250 de grade, vom pune aluatul inautru pentru 20 de minute.
       Dupa cele 20 de minute la 250 de grade fara ventilatie, vom cobora temperatura la 200 de grade celsius pentru inca 30 de minute si vom porni si ventilatorul cuptorului, asigurandu-ne ca inca mai avem apa in tava de sus pentru aburi.

       Rezultatul final ar trebui sa arate cam asa:














    Reteta de paine cu ardei capia si branza cheddar preparata in vas de tip “cuptor olandez” (dutch oven)

    Inca de la inceput este foarte important sa mentionez doua lucruri foarte importante: reteta este luata si adaptata de aici:  https://ta...